MOTIVAREA NECESITĂȚII, FEZABILITĂȚII ȘI A OPORTUNITĂȚILOR PDI

Planul de dezvoltare instituțională (PDI) este un document strategic esențial care oferă direcția de evoluție a școlii pe termen mediu și lung, stabilind reperele unei dezvoltări coerente, organizate și adaptate realităților actuale. Necesitatea acestuia derivă din dinamica sistemului de învățământ, din schimbările legislative, din evoluția comunității locale și din nevoia permanentă de modernizare a procesului educațional.

Elaborarea PDI se bazează pe analiza riguroasă a resurselor existente, a nevoilor identificate la nivelul elevilor și personalului, precum și pe evaluarea oportunităților pe care mediul educațional, socio-economic și legislativ le oferă. Fezabilitatea planului este susținută de resursele umane calificate, de experiența instituției și de sprijinul constant al comunității locale.

În contextul actual, implementarea unui PDI devine o prioritate pentru:

  • asigurarea continuității și coerenței activităților educative, administrative și manageriale;
  • dezvoltarea unei viziuni moderne asupra actului educațional;
  • adaptarea permanentă la schimbările legislative şi cerinţele societății contemporane;
  • optimizarea managementului resurselor umane, materiale și financiare;
  • creșterea calității serviciilor educaționale oferite;
  • dezvoltarea parteneriatelor și a cooperării interinstituționale;
  • valorificarea oportunităților ce decurg din programe naționale și europene de finanțare și dezvoltare.

Oportunitățile identificate în cadrul procesului de analiză sunt multiple, printre care:

  • existența unor cadre didactice motivate, preocupate de propria formare;
  • potențialul comunității locale de a sprijini școala în proiecte educative și infrastructurale;
  • accesul la resurse educaționale și instrumente digitale moderne;
  • posibilitatea atragerii de fonduri prin programele naționale și europene dedicate educației;
  • deschiderea instituției către inovare, incluziune și diversificarea activităților educative.

Toate aceste elemente fac necesară și justifică elaborarea Planului de dezvoltare instituțională, oferind o bază solidă pentru implementarea unor politici educaționale eficiente și adaptate realităților actuale.